De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, "Buna Vestire", dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa. In timp ce scria articole antisemite [10] a luat poziție fața de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura [11],[12] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice,[necesită citare]. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Codreanu
Iphigenia sau jertfa legionara" (1939-1941)
In decembrie 1939, dupa eliberarea sa din lagarul de la Miercurea Ciuc, Mircea Eliade scrie piesa Iphigenia. In viziunea lui Eliade, fiica regelui Agamemnon nu numai ca nu se opune sa fie jertfita pe rug, dar chiar face elogiul auto-sacrificiului, a jertfei "pentru mantuirea celorlalti". Ea ar fi putut sa evite decizia oraculara (prin casatoria cu Ahile), dar a preferat sa se "arunce in bratele mortii" ("sa se casatoreasca cu moartea", cum ar spune Eliade), pentru a permite armatei grecesti sa plece la razboiul troian. Trimiterile la Legenda Mesterului Manole sunt evidente in piesa: "Nu voi fi zidita - isi motiveaza Iphigenia sacrificiul - la temelia unei marete cladiri, ca s-o insufletesc si sa-i dau viata", ci la temelia victoriei asupra Troiei. Alegerea subiectului martial si semnificatiile piesei sunt stravezii. Cultul mortii si exaltarea sacrificiului pentru patrie faceau parte din retorica discursului legionar.
Premiera piesei are loc pe 12 februarie 1941, la 18 zile dupa rebeliunea legionara. Un fragment din Jurnalul lui Sebastian este concludent: "Premiera Iphigeniei lui Mircea Eliade la [Teatrul] National. Se intelege, nu m-am dus. Mi-ar fi fost imposibil sa ma arat la nu importa ce premiera, si cu atat mai putin la una care, in mod fatal (autor, interpreti, subiect, public), trebuie sa fi fost un fel de reuniune legionara. As fi avut impresia ca asist la o «sedinta de cuib». […] Textul e plin de aluzii si subintelesuri (pe care le remarcasem inca de anul trecut, la lectura) […]. Simbolul mi se pare cam gros totusi: «Iphigenia sau jertfa legionara», s-ar putea numi piesa in subtitlu. Acum, dupa cinci luni de guvernare [legionara] si trei zile de rebeliune, dupa atatea asasinate, incendii si pradaciuni - nu se poate spune ca nu se nimereste" (12 februarie 1941). Dupa circa o luna, Sebastian se duce totusi sa vada piesa. Comentariile lui din Jurnal sunt mai putin radicale. Totusi, el observa "pe alocuri suparatoare intentii legionare" (6 martie 1941).
S-a spus ca, in acea perioada, Mihail Sebastian era deosebit de suspicios si subiectiv. Chipurile, era un obsedat care vedea "intentii legionare" peste tot, chiar si acolo unde nu erau. Dar o "descifrare" similara a mesajului piesei a facut si tanarul I.P. Culianu peste patru decenii, in Italia, in cu totul alt context socio-cultural-politic. Citind scenariul piesei Iphigenia in 1977, Culianu descopera "cu o anumita surpriza si cu amaraciune" asocierea maestrului sau la ideologia Miscarii Legionare. Este vorba de o "pozitie ideologica" jenanta, care - conchide Culianu - "ni se pare, astazi, absolut de neinteles" 7.
Nu este intamplator faptul ca in 1951 cativa legionari romani au publicat in Argentina scenariul tragediei Iphigenia. Eliade insusi a operat cateva modificari. El a adaugat si o scurta prefata: "Public cu bucurie, dar si cu strangere de inima, aceasta piesa de tinerete, care placea atat, cand a fost scrisa, prietenilor mei Haig Acterian, Mihail Sebastian, Constantin Noica si Emil Cioran". De altfel, el dedica lui Haig Acterian si Mihail Sebastian - "doi dintre cei mai buni prieteni" -, "acest text, pe care l-am iubit impreuna in amurgul tineretii noastre" 8. In 1951, cand apareau aceste randuri, Mihail Sebastian nu mai avea cum sa-si exprime rezervele fata de o astfel de afirmatie. El recunoaste totusi in jurnal ca, de jena sa-i spuna prietenului sau adevarul in fata, a mimat aprecierea fata de scenariul piesei: "Dupa [ce am citit] Iphigenia am acoperit cu cateva exclamatii admirative nemultumirea mea reala" (28 februarie 1940).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu